ROMAN DE LA ROSE – ARTA MEDIEVALă A IUBIRII

Roman de la Rose este un poem medieval francez, aparţinând literaturii de curte. Cei doi autori, Guillaume de Lorris şi Jean de Meung, povestesc într-o formă alegorică, în peste 20000 de versuri, iubirea unui cavaler pentru „domniţa“ sa, simbolizată de un trandafir. Autorii şi-au propus ca, pe lângă o lectură agreabilă, să le ofere cititorilor şi un adevărat ghid pentru obţinerea împlinirii în iubire. Fragmentele următoare redau câteva dintre poruncile pe care Zeul Iubirii i le dă îndrăgostitului.

Mai întâi, spuse Amor, Josnicia,
Pe veci inima ta să o renege!
Ţi-o ordon şi o vreau
Cu preţul trădării dorinţelor tale,
Căci îi blestem şi îi alung,
Pe toţi cei care Josnicia o iubesc.

Ai grijă: vorbe
Murdare, libertine şi nebuneşti să nu spui,
Niciodată gura ta să nu se deschidă
Pentru cuvinte urâte,
Căci eu nu nu-l consider curtenitor
Pe cel care murdar si urât grăieşte.

Onorează şi serveşte orice femeie,
Căci aşa uiţi de durere,
Şi dacă limbile defăimătoare le auzi,
Cum pe femei le înjosesc şi le dispreţuiesc,
Condamnă-i şi-i redu la tăcere pe aceşti gâlcevitori.

Încearcă pe cât poţi
Doamnelor şi domnişoarelor plăcut să te faci,
Ca numai lucruri bune la urechile lor să ajungă,
Căci numai aşa creşte valoarea ta.

De orgoliu să te păzeşti,
Căci orgoliul e nebunie şi păcat
Pentru cel ce-l ascultă şi-l priveşte
Iar cel care de orgoliu e atins,
Dimpotrivă-i va plăcea să facă
La ceea ce cu un amant priceput se potriveşte;
El n-ar şti inima să-şi obişnuiască
Nici să servească, nici să implore;
Dar amantul delicat, adevărat
Trebuie să se arate amabil, binevoitor
Căci, pentru în dragoste a reuşi,
Mereu curtenitor trebuie să fii.

Spală-ţi mâinile şi dinţii ţi-i curăţă,
Şi dacă unghiile-ţi sunt negre
Scoate-le fără tăgadă negreala,
Mânecile ţi le coase, părul ţi-l piaptănă,
Dar clipitul ochilor şi fardul dispreţuieşte-le;
Chiar dacă pentru doamne-s bune,
Sau pentru cei cu rău renume
Care printr-o nesănătoasă aventură
Caută o dragoste neruşinată împotriva firii.

Apoi să-ţi aminteşti
Că plăcerea ţi-o inspiră,
Doar veşmintele vesele şi feţele surâzătoare,
Iar pentru frunţile ridate dragostea nu are leac.

Dacă ştii vreun joc frumos să faci,
Prin care oamenilor să placi,
Fă-l şi te vei simţi bine,
Căci laudă, pace şi favoruri prin acestea vor veni la tine.
Pretutindeni fiecare trebuie să facă,
Ceea ce farmecul în valoare-i pune.
Dacă  sprinten şi uşor te simţi,
Atunci fără frică sari.
Nimic mai mare trecere nu are,
Înaintea frumoaselor domnişoare,
Decât lancea-n faţa lor s-o rupi.
Şi dacă te ţii bine pe cal,
Tot în sus şi-n jos s-alergi;
Cu armele ce ştii să mânuieşti,
Farmecelor le vei da drumul.
Dacă vocea ţi-e limpede şi puternică,
Cântă-i doamnei ce te roagă,
Căci asta nimănui nu-i displace;
Si dacă, tinere, ştii să dansezi bine,
Dacă bun cântăreţ eşti,
De talentele tale profită,
Spre marele tău avantaj.

Atunci, toate spusele mele
În două cuvinte le voi reduce.
Mai bine se învaţă o poruncă
Dacă esenţialul este spus pe scurt:
Cel care din Amor vrea să-şi facă stăpân,
Curtenitor şi fără orgoliu trebuie să fie,
Elegant, binevoitor, vesel,
În fine, cu dărnicie să fie-nzestrat.

Apoi, îţi dau ca şi canon,
Zi şi noapte, fără regret,
Gându-l tău să fie să iubeşti,
La acesta mereu să te gândeşti,
Şi aminteşte-ţi de ceasul dulce,
A cărui plăcere îţi rămâne,
Şi ca să fii amantul priceput,
Vreau, îţi ordon în chip absolut,
Într-un singur loc inima s-o pui,
Şi nu pe jumătate s-o promiţi,
Ci pe de-a-ntregul fără ca niciodată să trişezi,
Căci nu-mi place să fiu alături de cel care,
Inima în multe locuri şi-o împarte.

În plus, îţi ordon şi vreau
Ca tu generos să fii,
Servitorului casă să-i dai,
Dă-i podoabă atât de dragă,
Astfel ca valoarea să-ţi proclame.

Trebuie mult să-i onorezi,
Pe cei din familia frumoasei tale,
Ca şi ei sa te poată servi alături de ea;
Căci poate în lipsa ta,
Din întâmplare ei se vor lăuda,
Cu spiritul şi curtoazia ta;
Şi atunci  mult te va mai iubi draga ta.

Ţara niciodată să nu-ţi părăseşti;
Şi dacă totuşi,
Nevoia te împinge să pleci,
Lasă-ţi inima celei pe care o iubeşti,
Şi la întoarcerea grabnică  să te gândeşti,
Deloc nu trebuie să poposeşti:
Prefă-te doar că întârzii ca să îţi recapeţi forţele
Pentru cea care de inima ta are grijă.
Până acum ţi-am spus
Cum trebuie un amant fidel să servească.
Rămâi legilor mele fidel
Dacă de frumoasa ta vrei să te bucuri.