Strip tease

- Poveste pentru Tunde.

Ce ochi portocalii are !…

Răsărita parca de nicăieri pe monitoare, pădurea tenebroasa mă dezorientează total câteva secunde. „Cine dracu’ n-are ce face la ora asta?” Îmi şoptesc cu o oarecare ilaritate in puţinele fire de barbă ce le mai am.

După ce mă gândesc cu timiditate, aş putea spune : Chiar cu groază, la satanicele regulamente ale jocului, îmi materializez brusc o armă in braţe. „Ducă-se-pe-pustii, toţi si mai ales toate”, mai raţionez eu după ce aţintesc in lungul drumeagului asfaltat preistorica maşinărie „de luptă”.

Undeva, cineva deschide cu scandal un televizor cu lămpi sovietice, iar un altul porneşte decis un camion „Ford” dinaintea primului război mondial; îmi dau seama după miros.

După o grămada si jumătate de timp apare si limuzina neagră ce-si sclipea-n soare capacele roţilor nichelate aşezate pe mai toate laturile. Ridic plictisit piedica armei si triumfător apare primul eşec, fitilul archebuzei arde prea-ncet şi astfel privesc senin cum maşina funebră, de ultimă generaţie, are timp să se-ndepărteze, îndreptându-se spre cotitura autostrăzii.

Mai sabotez o dată regulamentul şi imediat strâng în mâini micuţul dezintegrator laser.

Soarele arde ciudat de fierbinte, iar stepa uscată în care mă aflu tinde, tot mai mult şi mai decis, să devină un luminos şi binecuvântat deşert.

 „Ce sâni frumoşi are prin buzunare, păcat doar că sunt albaştri şi lipsiţi de orice consistenţă politică (ideologică) iar eu ce xenofob am devenit”, mai zic eu sărutându-i vesel pe toate pârtile.

De la vecin se aude, la „teleu”, cum se scandează cu însufleţire şi patos revoluţionar : „J O S   G U V E R N U L’ şi în nota contemporană „Pe foc, bre, cu tot neamu’ lor, ce mama dracului” !!!

Nici nu apuc bine să o văd şi rapida aerodină dispare în spatele munţilor colţuroşi. Drăcuind solid din toţi porii mă gândesc că ar fi trebuit, bineînţeles, ca acum să fi avut la dispoziţie o întreagă baterie de rachete antiaeriene ghidate prin radar şi nu doar prăpăditul ăsta de laseraş ce mă priveşte ranchiunos de pe oţelul strălucitor al autostrăzi.

 „Divide et impera”.

Degetele tastează harnice pe claviatura alb-negru a computerului biologic,  iar pe ecranele panoramice, navele spaţiale ce transportau combustibilul inamicului explodează într-o serie de artificii pe care eu unul nu le-am mai văzut nici în filme.

Americanii, într-un entuziasm de masă, încep să-şi paraşuteze anapoda producţia industrială a ultimelor lor secole, iar eu, normal nu?, mă şi gândesc să-mi fac rost de ceva provizii pentru transportorul nuclear ce mă aşteaptă pe orbită.

Cineva zicea, iar eu îi dau dreptate, că un lucru prost început se termină, musai, cu o catastrofă aproape planetară. Citat dintr-un manual nepublicat al prostiilor monumentale.

Undeva, un avion pântecos ce transporta refugiaţii cine ştie cărui război local se pulverizează la sugestia dezinteresată a unei rachete antiaeriene. Moment în care eu intru triumfător, la bordul ultimului model de Boeing, pe poarta monumentalei mele reşedinţe create din munca cinstită a milioane de fraieri. Bineînţeles, aceste regretabile erori produc suspendarea, de facto, a unor negocieri multipartite şi are ca principal efect apariţia în cutiile poştale ale familiilor îndurerate a unor elegante plicuri cu antete oficiale ce transmit regretele guvernului şi ale forurilor internaţionale.

Anul 242398579104… balamuc curat, frate. De parca acum ar fi mai bine.

Se zice, de unele agenţii de presa, c-au aterizat păcătoşii ăia de extratereştri pe care-i aşteptăm din anii …50.

- Aiurea, zbiară unul mai „pilit” într-un microfon. Io cred că ăi oficiali ascund de noi niscai date ce-ar trebui să le dibuim.

Nimic nu se pierde, totul, dar totul se transformă.

-  Da de unde, zise altu’, tranziţia eternă spre o civilizaţie extragalactică este de vină şi mai vechile…

-  J O S !!! Striga excitată mulţimea de la „teleu’”.

-  Cine o fi adus patul ăsta aici ?

-  Gustoase spaghete mai face şi Fabio ăsta de la o vreme încoace. De unde o fi învăţat ? Păcat, doar, că totul costă atât de mult, oricum trebuie să învăţ şi eu, mâine iau salariul.

Pe incandescenta scenă, rockerii se zbenguie sălbatic, însă totul pute al dracului de urât, aici este ceva putred !

OSPICIUL este pentru toţi…

Garda militară prezintă onorul iar o ploaie veselă din flori de plastic importate inundă aleile şi piaţa alunizând sub picioarele lor… U R A A A !!! Undeva un megafon imens urlă stereo „la pământ”.

Toată lumea, sistemul solar liber şi galaxia întreagă, după ultimele informaţii, plutesc uşor, ireal de frumos. Parcă ar fi un balet straniu, „Lacul lebedelor ţigăneşti”.

Din nou garda salută solemn. Lângă un stâlp de lemn un om, cândva foarte iubit, zace întins pe jos. E mort de tot.

Chiar dacă cineva din sală nu mai aude scrisul filmului, o strâng în braţe pe Xenxia, simţind în acelaşi timp cum şi ea încearcă să-mi rupă câteva oase din preţioasa-mi panoplie. Cred totuşi că, pentru a nu mai fi pe cale de dispariţie, cinematografele ar avea nevoie şi de câteva paturi libere, nu numai de instalaţiile de stins incendii.

Ca o revelaţie astrală a dragostei, observ pe monitoare cum din benele pline de umori şi gunoaie se scurge vesel, pe solul udat de ploaia acidă, un lichid colorat pestilenţial, sau cam aşa ceva.

Un aprig general vorbeşte mulţimii pestriţe de la înălţimea magnifică a unei tribune antigravitaţionale, un teribil şi reuşit produs al clasei muncitoare.

- „Toate, toate, ham, toate trupele noastre de pe Venus sunt, sunt în, sunt în bazele lor fortificate iar, iar pe lună bombardamentele atomice dintre facţiunile armate au încetat cu totul de câteva minute bune. Cetăţeni, CE-TĂ-ŢENI, trăiască şi-nflorească „Marea Revoluţie a Planetelor” şi noii, noii noştri zori de aur…”!

Aşadar : Să-i ia dracu’ pe toţi cu mass-media lor cu tot…